Restaurantul Gustări se află chiar în inima Brașovului, la câteva minute de Biserica Neagră. Cu o tradiție de mai bine de 30 de ani, restaurantul este zilnic frecventat de zeci de turiști români și străini, dar și de brașoveni, care își doresc să consume mâncare bună. Mulți dintre clienți revin periodic, pentru că știu că la Gustări pot găsi un meniu complet: preparate tradiționale (sarmale, bulz, ciorbă în pâine etc.), internaționale (paste, burger, rață etc.), pește, salate, deserturi și băuturi. Toate preparatele sunt proaspete, pregătite pe loc după rețete autentice.
Restaurantul Gustări reprezintă alegerea perfectă atât pentru cei care își doresc să bea rapid o cafea în centrul Brașovului, cât și pentru cei care vor să ia masa în oraș și să stea la povești. Atmosfera din interior este caldă, muzica se aude în surdină, iar aromele se simt peste tot. Când vremea e frumoasă, clienții aleg să se relaxeze pe terasă și să se încarce cu energia pozitivă de la munte.
↑Bucatarie :
Gama Pret :
Tip Mancare :
Tip Unitate :